duminică, 11 septembrie 2011

Un deja vu intr-un deja vu.

Tocmai ma duceam spre pat, ieri pe la vreo 3 juma noaptea, cand m-am pus in fund si ma intindeam pe spate vazand tavanu' si oglinda sus, pe perete. Aveam un deja vu. Dar nu era un deja vu obisnuit, ca atunci cand te plimbi pe strada si vezi ceva foarte familiar, sau cand esti cu prietenii prin club. Era la fel ca o povestire in rama, ceva scos dintr-un film SF, ca si cum o varianta de-a mea din alta dimensiune traia exact acelasi lucru ca si mine. Imi pulsa inima si o auzeam cum bateam in timp ce inchideam ochii. Ma trezesc, m-a trezit fix aceeasi persoana care m-a trezit si zilele trecute. Era o bufnita (asa alint eu oamenii). 
Ceea ce e si mai ciudat, e ca simt si acum, in aceste momente presiunea timpului si senzatia aceea de deja vu. Ma gandesc cum sa o folosesc in avantajul meu, cum sa inversez supozitiile ca la logica, cum sa ajung la concluzie stiind doar premiza. Deja am trecut de instinct, si-mi dau seama ca este o stiinta. Si controland aceasta stare, nu zgarii decat suprafata infinitului potential ce zace in tine adormit.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu