Teoria Taranului

marți, 29 martie 2011

Despre "Noul Einstein"

Are 12 ani si este diagnosticat de medici cu sindromul Asperger, o afecțiune caracterizată prin dificultăți în interacțiunea socială, alături de existența unor șabloane repetitive de comportament și interese. Acest sindrom diferă de alte tipuri de autism prin faptul că nu prezintă lacune de dezvoltare lingvistică și cognitivă.
Tânărul are un coeficient de inteligență de 170, mai mare decât al celebrului Albert Einstein, care avea 150, participă la cursuri universitare de astrofizică și poate recita oricând primele 200 de cifre ale numărului Pi.
Mai multe detalii aici.

Cred puternic că, majoritatea care ar pica in clasa cu acest mic geniu, ar face din el caterincă maximă. Oamenii diferiti sunt priviti ca pe niste ciudați pentru ca lumea pare sa aiba un sistem bolnav de functionare. Evolueaza foarte incet iar cei care indraznesc sa evolueze mai repede sau sunt altfel, sunt trasi in jos de tocmai lumea inconjuratoare, in cele mai multe cazuri, ca un nisip miscator. Tind sa devin de acord si cu un comentariu de pe acolo, cum ca daca s-ar fi nascut in Romania, nu ar fi fost nimeni interesat de inteligenta lui. 
Cam asta e.

duminică, 27 martie 2011

Shortcut-uri la Windows 7

To do this Windows logo key Open or close the Start menu.
Windows logo key +Pause Display the System Properties dialog box.
Windows logo key +D Display the desktop.
Windows logo key +M Minimize all windows.
Windows logo key +E Open Computer. 

Windows logo key +F Search for a file or folder.
Ctrl+Windows logo key +F Search for computers (if you're on a network). Windows logo key +L Lock your computer or switch users.
Windows logo key +R Open the Run dialog box. 
Windows logo key +T Cycle through programs on the taskbar.
Windows logo key +number Start the program pinned to the taskbar in the position indicated by the number. If the program is already running, switch to that program.
Ctrl+Windows logo key +number Switch to the last active window of the program pinned to the taskbar in the position indicated by the number. 
Alt+Windows logo key +number Open the Jump List for the program pinned to the taskbar in the position indicated by the number.
Windows logo key +Tab Cycle through programs on the taskbar by using Aero Flip 3-D. 
Ctrl+Windows logo key +Tab Use the arrow keys to cycle through programs on the taskbar by using Aero Flip 3-D.
Ctrl+Windows logo key +B Switch to the program that displayed a message in the notification area. Windows logo key +Spacebar Preview the desktop.
Windows logo key +Up Arrow Maximize the window.
Windows logo key +Left Arrow Maximize the window to the left side of the screen.
Windows logo key +Right Arrow Maximize the window to the right side of the screen. 
Windows logo key +Down Arrow Minimize the window.
Windows logo key +Home Minimize all but the active window. 
Windows logo key +Shift+Up Arrow Stretch the window to the top and bottom of the screen.
Windows logo key +Shift+Left Arrow or Right Arrow Move a window from one monitor to another.

De fapt, v-as da un link cu un pdf cu toate shortcut-urile!

Updated : uitati linku' cu pdf-ul de Windows 7 Complete Shortcuts!

joi, 24 martie 2011

Căpitanul America : primul răzbunător


Captain America: The First Avenger





Trailerul se pare ca urmeaza linia foarte bine cunoscuta de comic-uri, Captain America Comics. Căpitanul America poartă un costum in care este prezent motivul Steagului Americii si este înarmat cu un scut indestructibil care poate fi aruncat ca o armă. Puterea Căpitanului America, anduranța, agilitatea, viteza, reflexele, durabilitatea si vindecarea sunt la cele mai inalte limite ale potențialului natural uman. El nu poate fii intoxicat cu alcool, droguri sau impurități din aer și este imun la bolile terestre. De asemenea este rezistent la hipnoză sau gaze care ar putea să-i afecteze concentrarea.



Filmul pare a fii, judecănd dupa trailer, unul dintre cele mai bune filme SF din acest an. Really, hope so! :)

Norul radioactiv de la Fukushima si libertatea de exprimare a chinezilor


Incepem cu norul radioactiv care o arde nepericulos si pe meleagurile noastre! Mdee, aia se bat pentru racirea reactoarelor si noi ciufulim barzoiu' . Ceva mai asfalt de atat, este asta :


marți, 22 martie 2011

Despre posibilul (al treilea) război mondial

Nu o sa vorbesc despre evenimentele care au loc acum, pentru ca si-asa este overflow de informatii actualizate peste tot. Vorbesc despre viitor :



Baba VangaCel de-al treilea Război Mondial va începe în noiembrie 2010 și se va încheia în luna octombrie 2014. Războiul va fi, mai întâi, mic, apoi se vor folosi arme nucleare și apoi arme chimice;
2011 - Animalele și plantele din Emisfera Nordică vor dispărea din cauza armelor chimice și biologice. Musulmanii vor ataca europenii rămași în viață;
2014 - Majoritatea oamenilor se vor îmbolnăvi de cancer;
2016 - Europa va rămâne aproape nepopulată;
2018 - China se va transforma în cea mai mare putere mondială.
Nostradamus relatează că va fi și cel de-al Treilea Război Mondial, care va dura 27 de ani, menționând și venirea Antichristului din Orientul Mijlociu. Se crede ca al Treilea Război Mondial va începe după moartea ultimului Papă (cel ce va urma după moartea Papei Benedict al XVI-lea), care va fi asasinat de Anticrist. (luat de pe wikipedia)

Remarc un citat foarte bun despre asta :
Nu știu cum se va lupta în al treilea război mondial, dar pot să vă spun ce vor folosi în al patrulea - pietre! - Albert Einstein

duminică, 20 martie 2011

varză globală imbracată in fascicule nucleare

Razboi, cutremure, dezastre, tsunami, norul nuclear, Fukushima, Libia sub asediu.
apoi cele mai penibile replici de agatat! darrr sa va arat ce am mai descoperit eu chiar in ziua aceasta :


E aproape genial! Obtii si pierzi castiguri mari. intr-o saptamana!


Am doua intrebari pentru voi asa de final, ca o tema de gandire :

  1. de ce la propriile poze la unele fete pe FB vad numai comentarii cliseice si deseori orgasmice gen "i'm hot, take me!" ?
  2. tot pe FB, de ce se fotografiaza lumea cu obiecte in gura? (unele chiar arata prea bine cu ele asa in gura, dar nu pui caloriferu' sau salteaua de la pat)

sâmbătă, 19 martie 2011

Chestii folositoare pentru yahoo messenger

Avem aiceaaa :

- skinuri 
- sunete 
- aplicații 

Și Yahoo messenger  ultima versiune (10) in română!

P.S. : vedeți ca aveți mai jos zodiac si ceas in stânga blogului cum dați scroll down (asta pentru cei care nu au observat demult)

si ține minte, orice șut in fund e un pas inainte! *thumbs up*

joi, 17 martie 2011

Japonia, lovit de cutremur, tsunami apoi ninsoare and stuff

Deşi la mai puţin de 250 de kilometri de ei, la Fukushima, reactoarele unei centrale nucleare ard, japonezii din Tokyo par mai îngrijoraţi de soarta conaţionalilor lor din nord, acolo unde sute de mii de sinistraţi au acum de suferit şi de pe urma ninsorii şi a temperaturilor scăzute. Luat de aici.



Și o noua româncă se face cunoscuta prin Italia!! (am scos artileria grea sa nu deprime prezervativu' din cutia cu lapte). Luati de-aici!!!!!


Asta e viata (de betiv)!


THAT's LIFE from Martin Wichmann Andersen on Vimeo.


Nici un alt text inutil de mestecat. doar asta!

marți, 15 martie 2011

mai multi pe feisbuc si copii mai multi pe net

Da se pare ca feisbucu' ia locul la haifaiv incet incet si copiii americani mai mici de 5 ani invata si ei ce este Internetul. La ce volum de informatii circula, eu zic ca maturizarea lor are loc mai rapid, si nu suna deloc bine.
Copii la varsta aceea sunt in stadiul de invatare senzoriala. Conectand un copil la Internet, e ca si cum ai conecta un robot capabil sa invete la milioane de biți de informatie! Normal ca apare dependenta de calculator, PC-ul devine o parte din acel copil.

acestea fiind spuse, va mai indic stirea asta, ca suntem feriti de emisiile radioactive din Japonia si am plecat! :3 

luni, 14 martie 2011

cum ma inveselesc eu....

Azi am fost deprimat, 2 persoane (D si L) care erau foarte importante pentru mine m-au bagat in seama si m-au facut sa ma simt ca ......the last man standing and watching the blood and gore...:|
Noroc ca m-au scos afara Grimm si George si hmmm, si-a luat unu dintre ei un cheeseburger si eu am luat un pai. AM REUSIT sa salvez ambalaju' de la cheeseburger apoi am rupt bucatele din el si le-am facut bobitze si ma jucam de-a indienii cu paiu'si bilutele de hartie :)))



Spiritul copilaresc te mai scoate un pic din realitate, mai inalta acest spirit cel putin, aparent. Acum scot si eu un video sa nu va deprim!



Hai la mai mare sticla!

joi, 10 martie 2011

Robotzi episodul 7 Tratament


RObotzi.S01.Ep7.Tratament from CreativeMonkeyz on Vimeo.

(daca nu am permisiune atunci vedeti linkul urmator)


Ne ataca Luna cu fluctuatiile ei !

Luna "ataca" Pamantul!
Peste nouă zile, Luna se va afla în punctul cel mai apropiat de Pământ din 2005 încoace. Specialiştii spun că apropierea ar putea provoca cutremure sau erupţii ale vulcanilor. Chiar ieri, un cutremur de 7,2 Richter a avut loc în apropierea Japoniei, iar, luni, s-a produs cea mai mare erupţie din ultimii 14 ani a vulcanului Kilauea, din Hawaii.
La ultima apropiere au murit peste 230.000 de oameni.



Asa ca repede repede, duceti-va sa va luati niste mărțișoare handjob! ca e serioasa treaba :))

marți, 8 martie 2011

Am implinit 200 de postari si...


cel mai tare blog care l-am intalnit, sa-mi bagati Trompy pe nas cu mixeru =))))

Se chinuie internetul sa-i faca față la rahatul lui mai rău ca la deratizare. Nu stiu daca e fake sau nu, dar din cate pare, eu as zice, in toata imbecilitatea mea potentiala, ca e real. Sau am filme in cap.

that's all.!

luni, 7 martie 2011

The Pizza MAN!!!!

Eu nu prea scriu despre filme, dar traileru' asta m-a marcat.



Deci nu stiu care e ideea, dar o pizza radioactiva sau ceva, il face pe tipu' asta (care se crede amuzant) un super erou. Un fel de parodie la Spider man sau ceva!

Nu vreau sa apara acest film. Duca-se pe ultimu' loc in lista de vizionari!!



vineri, 4 martie 2011

noua metoda de furat si minus 22 de luni din viata daca esti Bucurestean

Noua metoda de furat prezentata chiar acilișea si poluarea din bucale ne ia 22 de luni din viata + inca 10 de ani de la fumat + inca 2 ani de la bauturi carbogazoase + alte chestii care ne iau din viata. Se știe! xD

Alte știri la fel de importante includ :
  1. o dudue a primit un vibrator de Morțisor*, fix cum primise o colega de la mine din liceu =))
  2. a aparut Ipad2
  3. Smartphone-ul va ajuta fluidizarea traficului
  4. niste puțiferi care canta fara maini la pian
*a nu se intelege gresit, nu am nimic cu Mărțișoru', doar ca suna macabru xD
eso es todo!

Episod 6 (sase) robotzi !!1


RObotzi.S01.Ep6.Paralele from CreativeMonkeyz on Vimeo.

(da stiu, n-am permisiuni sa il pun aici. ah si mie lene sa cer permisiune)


Rezolvat :




Hai ca va bag si un bonus, pentru cei care l-ati vazut deja . :P

miercuri, 2 martie 2011

Nou episod (cinci) din robotzi!


Revin iar cu acest subiect de senzatie care a devenit din ce in ce mai cunoscut, cu NOUL EPISOD (numaru' 5)!


Maine, adica joi, va aparea urmatoru' la 7 fix (asa au promis producatorii). Uitati un site sa-l aveti la bookmark sa va uitati primii cand apare :"> !